citind printre randuri am ajuns la ziua in care fug catre plaja pustie, cand pielea-mi miroase a soare iar eu sunt putin cam sarata,cand auzul imi este inundat de sunetul inconfundabil al valurilor ce se opresc in adierea vantului, iar cu buzele sarut nisipul putin umed...noaptea care se termina cu sunetul fermoarului de la cort, cu mirosul nebun ce-mi ameteste simturile...
dimineata tarzie, aroma cafelei fierbinti, sarutul lui si gustul putin amar...
decid sa evadez din explozia asta nebuna a timpului ce se revarsa peste mine, am prins ultimul tren al clipei de fata, batranul meu personal ma rasfata cu imaginea mereu in schimbare...atatia oameni ce vorbesc parca alta limba...o nebunie de cuvinte din care nu pricep nimic...linia 2, rucsacul prea greu...cobor...respir pentru prima data, privesc... nu pot sa ma opresc...si iata-ma sus... adorm la marginea raului, sub acoperisul de stele...e asa de liniste aici la 2200m...
imi intind bratele amortite,abia am deschis ochii...capul ma doare putin...incaperea este plina de fericire, caci sunt inconjurata de ei, unii ii numesc prieteni, dar eu le spun miracole :) incerc sa ma dau jos din pat, sticlele goale imi amintesc de acea stare de bine, uneori e si fum de tigara...in curand suntem toti...ceva ne leaga mai mult decat putem realiza...poze, amintiri...rasete...
am gasit urmele pasilor trecuti, orasul cu varsta lui relativa...copacul meu putin imbatranit, numai unele gropi din asfalt au disparut...parcul copilariei... adolescentii de azi sunt copiii de ieri ascunsi inca sa nu fie prinsi...am ajuns in fata portii, bucuria de pe fetele lor imbatranite de timp, iarba verde si catelul ce nu-si poate potoli coditza...sunt fericita caci bratele lor inca ma pot imbratisa... sunt bunicii si povestile lor :)mangaierea mamei nu poate fi comparata si nici grija tatalui...si nici dragostea mea pentru ei...
ma grabesc...ajung acolo, unde candva am ingropat iubirea noastra, il iubesc si acum dar timpul nostru s-a scurs demult, n-am uitat, ci doar am pastrat...cer innorat, un fulger si ploaia ce-mi alinta trupul, fiecare strop ma face sa dansez tot mai mult...acum imi poti auzi cantecul tacut...curcubeul si soarele timid...
am ajuns aici...blocuri inalte... agitatia lor face parte si din mine acum...camera 211...adorm la 8 dimineata la unul din cursuri, aud inca ultima melodie...cursuri...seminare...prima sesiune...o alta lume, alti prieteni, o alta calatorie...
sunt ganduri ascunse, sunt culori ce nu rasar niciodata, sunt visele neimplinite, dar mai mult decat atat este viata insasi.... nu totul este perfect, insa poate fi pastrat doar ceea ce este perfect din tot...
dimineata tarzie, aroma cafelei fierbinti, sarutul lui si gustul putin amar...
decid sa evadez din explozia asta nebuna a timpului ce se revarsa peste mine, am prins ultimul tren al clipei de fata, batranul meu personal ma rasfata cu imaginea mereu in schimbare...atatia oameni ce vorbesc parca alta limba...o nebunie de cuvinte din care nu pricep nimic...linia 2, rucsacul prea greu...cobor...respir pentru prima data, privesc... nu pot sa ma opresc...si iata-ma sus... adorm la marginea raului, sub acoperisul de stele...e asa de liniste aici la 2200m...
imi intind bratele amortite,abia am deschis ochii...capul ma doare putin...incaperea este plina de fericire, caci sunt inconjurata de ei, unii ii numesc prieteni, dar eu le spun miracole :) incerc sa ma dau jos din pat, sticlele goale imi amintesc de acea stare de bine, uneori e si fum de tigara...in curand suntem toti...ceva ne leaga mai mult decat putem realiza...poze, amintiri...rasete...
am gasit urmele pasilor trecuti, orasul cu varsta lui relativa...copacul meu putin imbatranit, numai unele gropi din asfalt au disparut...parcul copilariei... adolescentii de azi sunt copiii de ieri ascunsi inca sa nu fie prinsi...am ajuns in fata portii, bucuria de pe fetele lor imbatranite de timp, iarba verde si catelul ce nu-si poate potoli coditza...sunt fericita caci bratele lor inca ma pot imbratisa... sunt bunicii si povestile lor :)mangaierea mamei nu poate fi comparata si nici grija tatalui...si nici dragostea mea pentru ei...
ma grabesc...ajung acolo, unde candva am ingropat iubirea noastra, il iubesc si acum dar timpul nostru s-a scurs demult, n-am uitat, ci doar am pastrat...cer innorat, un fulger si ploaia ce-mi alinta trupul, fiecare strop ma face sa dansez tot mai mult...acum imi poti auzi cantecul tacut...curcubeul si soarele timid...
am ajuns aici...blocuri inalte... agitatia lor face parte si din mine acum...camera 211...adorm la 8 dimineata la unul din cursuri, aud inca ultima melodie...cursuri...seminare...prima sesiune...o alta lume, alti prieteni, o alta calatorie...
sunt ganduri ascunse, sunt culori ce nu rasar niciodata, sunt visele neimplinite, dar mai mult decat atat este viata insasi.... nu totul este perfect, insa poate fi pastrat doar ceea ce este perfect din tot...
fain :)
RăspundețiȘtergere