Alergam…
iti amintesti ultima vizita in “negru” ?
eu inca alerg…
de as fi putut sa dispar o vreme…ar fi putut sa fie toti acolo…insa e asa ciudat cum esti mai puternic de unul singur, chiar si atunci cand ceva te doboara.
…
vantul adia peste lacrimile mele putrezite de cateva cuvinte…
sunt acele cuvinte care m-au dat peste cap…acum sunt pierduta cu toate ca zambesc…
e ca si cum decizi intr-un final sa asculti ceva muzica numai ca tu esti surd…!
Nu am cazut inca, e prea devreme sa cedez…trezeste-ma din vis caci eu nu pot sa tip ca tu sa ma auzi!
...
M-am trezit, dar nu stiu unde sunt si cum am ajuns acolo, recunosc fetele voastre dar nu stiu cine sunteti voi, cunosc locul asta, am mai fost aici, simt durerea dar nu ma mai poate dobori din nou, alerg…
Copila in alb imi zambeste, sta intr-un colt, pe o bordura sfaramata si ingana un cantec oarecum disperat, pe partea cealalta o batrana cu parul murdar, rochia rupta, obrajii lasati, sta cu mana intinsa, iar la sfarsitul zilei fetitza ii da bucata ei de ciocolata ce i-o lasasem.. copila in alb, copila in alb… copila in alb zambeste… apoi dispare.
Bratele imi pareau asa de grele, pasii tot mai indiferenti, timpul trecea pe langa mine imbracat in alb, toti erau pregatiti… numai eu ma indreptam catre valuri in negru, marea e asa rece, nisipul inteapa asa de tare caci cu sufletu`mi sangerand abia ii mai pot simti alinarea… catre larg se zareste fetita in alb…
-“fugi!” apoi a disparut in zari albastre..
Am incercat, dar sunt intepenita, pierd tot mai mult sange..
Duminica dimineata… copacul acela…stii tu cel langa care nu mai poti minti… bratele lui, imi amintesc ca sunt om, buzele pe care nu le pot atinge dar care imi soptesc “iubeste”..atunci de sus cu ochii inchisi dar atintiti catre pamant, fetita in alb cu buzele vinete si-a pastrat ultima rasuflare pentru a-mi spune din nou “fugi”…
Alergam...
Inca alerg, dar pasii mei alearga in gol prin aerul tau, caci copacul nu ma lasa sa plec…cu trupul imbracat in alb cu ultima rasuflare ti-am spus “fugi”!
iti amintesti ultima vizita in “negru” ?
eu inca alerg…
de as fi putut sa dispar o vreme…ar fi putut sa fie toti acolo…insa e asa ciudat cum esti mai puternic de unul singur, chiar si atunci cand ceva te doboara.
…
vantul adia peste lacrimile mele putrezite de cateva cuvinte…
sunt acele cuvinte care m-au dat peste cap…acum sunt pierduta cu toate ca zambesc…
e ca si cum decizi intr-un final sa asculti ceva muzica numai ca tu esti surd…!
Nu am cazut inca, e prea devreme sa cedez…trezeste-ma din vis caci eu nu pot sa tip ca tu sa ma auzi!
...
M-am trezit, dar nu stiu unde sunt si cum am ajuns acolo, recunosc fetele voastre dar nu stiu cine sunteti voi, cunosc locul asta, am mai fost aici, simt durerea dar nu ma mai poate dobori din nou, alerg…
Copila in alb imi zambeste, sta intr-un colt, pe o bordura sfaramata si ingana un cantec oarecum disperat, pe partea cealalta o batrana cu parul murdar, rochia rupta, obrajii lasati, sta cu mana intinsa, iar la sfarsitul zilei fetitza ii da bucata ei de ciocolata ce i-o lasasem.. copila in alb, copila in alb… copila in alb zambeste… apoi dispare.
Bratele imi pareau asa de grele, pasii tot mai indiferenti, timpul trecea pe langa mine imbracat in alb, toti erau pregatiti… numai eu ma indreptam catre valuri in negru, marea e asa rece, nisipul inteapa asa de tare caci cu sufletu`mi sangerand abia ii mai pot simti alinarea… catre larg se zareste fetita in alb…
-“fugi!” apoi a disparut in zari albastre..
Am incercat, dar sunt intepenita, pierd tot mai mult sange..
Duminica dimineata… copacul acela…stii tu cel langa care nu mai poti minti… bratele lui, imi amintesc ca sunt om, buzele pe care nu le pot atinge dar care imi soptesc “iubeste”..atunci de sus cu ochii inchisi dar atintiti catre pamant, fetita in alb cu buzele vinete si-a pastrat ultima rasuflare pentru a-mi spune din nou “fugi”…
Alergam...
Inca alerg, dar pasii mei alearga in gol prin aerul tau, caci copacul nu ma lasa sa plec…cu trupul imbracat in alb cu ultima rasuflare ti-am spus “fugi”!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu