Frustrari...
Amestec...
Imi aduc aminte cand pentru prima oara am deschis ochii si am privit in jur…nu vedeam decat orizontul... nu-mi puteam misca bratele si nu puteam vorbi… nu simteam decat un fior si incercam sa fug undeva inlauntrul meu... Pe tot campul nu se auzeau decat bataile mele de inima ce tropoteau din ce in ce mai tare…si mai tare…si mai tare… un suflu incet, dar prea incet izbavea in tacerea de`afara. Am inceput sa tremur si tot nu ma puteam misca, am crezut ca sunt un biet moribund orb pana ce razele soarelui au inceput usor usor sa-mi mangaie fiecare tremur, mi-am facut curaj si am clipit…culori pastelate se aratau in jurul meu, dar eu, eu eram pata de culoare de pe toata intinsoarea, rosu aprins… Mi-am lasat in urma si durere si visare si am inceput sa-mi desprind usor bratele de trup, atunci apari tu…si ma privesti…atat de fragila eram, atat de tacuta… nu ma poti lasa in urma dar nici cu tine nu ma poti lua, caci eu am o prea lunga viata pentr-un camp si prea scurta pentru a ma lua cu tine… tu pleci…eu ma inclin catre pamant…primul fior ciudat de dor sau de durere, iti vad pasii cum din drum se-ntorc si iute ma ridic spre soare…te-aproprii iti simt suflul si mi-e teama ca ma vei rani, ciudat nu vad decat un zambet insa si privirea ta din urma ce agale ma paraseste din nou, n-ai sti sa-mi descrii nici macar mirosul vag de mac…adorm din nou ingandurata…
O alta dimineata… privirea-mi amortita pare a fi pregatita sa nu te mai zareasca, incerc a-mi desprinde ochii, pregatita sa vad aceleasi culori pastelate ale campului pustiu.. dar nu.Din nou acelasi fior, nu ma cunosc nici de-asta data, si din nou aceiasi singuratate. In fata mea sunt multe valuri, se pare ca marea e prea agitata, am uitat si de mancare si de somn si chiar sub razele aceluiasi soare decid sa-mi desprind aripile si zbor catre nori…tot mai sus, cat mai sus, apoi deodata brusc cobor…intr-un final zambesc. Ieri eram prea linistita, astazi prea agitata, insa acum nu mai astept nici privirea si nici atingerea ta, in fond ce nevoie am eu de tine?! Si din nou ma inalt si ma las spre valurile inspumate, as vrea sa ma innec dar as vrea sa ma mai inalt macar o data, si apoi inca o data si inca o data la nesfarsit, chiar in disputa acestui gand alesne te vad mergand pe nisipul umed si rece printre scoici ce trosnesc sub fiecare pas al tau…te`ndrepti spre mine, cu cat esti mai aproape cu-atat ma inspaimanti mai tare… mi-e frica. aleg sa ma inalt din nou, doar zborul, numai el ma poate face sa te uit.Mi-aduc aripile usor in fata sa ma pot ascunde si nu ascult decat ultimul val…adorm.
De asta data dimineata s-a pierdut, ma aflu intr-o capsula. Nu e nici ieri si nu e nici macar “maine”, sunt vis. Pot fi din nou mac sau pescarusul ce zbura prin valuri, pot fi prea bine zapada ce se cerne usor pe creste sau picurii de ploaie ce-ti alinta trupul, la fel de bine cum pot fi aroma unei cafele infierbantate sau drumul catre paradis. Insa nimic nu ma poate multumi mai mult decat ceea ce sunt de fapt. Nici vis, nici mac, nici pescarus de-as fi, sarutul tau nu l-as putea simti, si de-ai sa ma ranesti candva... ori va fi toamna si rosu n-as putea sa fiu, ori va fi noapte si n-as putea sa zbor.
Alerg acum...soarele da sa apara...mi-e frica de-am sa te`ntalnesc si de`asta data langa mine spunandu-mi ca...
...cuvinte...
....soapte...
..atingeri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu